E iarnă, dar afară parcă-i august…
Mi se călește sufletul de dorul Crăciunului.
Unde-s sărbătorile, frigul și tradițiile?
Unde sunt oamenii buni ce-ți ofereau ceva
În ciuda faptului că nu te cunoșteau?
Unde sunt colindătorii ce-ți urau un nou an bun?
Au murit, dar nu, nu au putrezit și nu s-au uscat:
Au crescut, inima le-a secat și au uitat amintirile,
Sunt adolescenți acum, care mai de care mai de fiță…

Mă doare sufletul, dar nu pe mine cea de acum:
Acolo, în interiorul meu, zace un copil ce duce dorul zăpezii,
Iernii și săniușului, frigului și degetelor înghețate…
E acolo un copil care ar vrea să iasă afară și să țipe de dor și amăgire,
Dar nu mai poate…
Și parcă nu mai e la fel când văd primul fulg de nea
Căci am înțeles prețuirea unei clipe
În care fulgul se topește, se trasformă, dar oare moare?
Doare…

Advertisements