Opoziție (LUX) – Jennifer L. Armentrout | Recenzie

Titlu: Opoziție
Serie: LUX 
Autor: Jennifer L. Armentrout
Anul Apariției: 2017 (RO)
Editura: Leda Edge
Nr. pagini: 380
Gen: Fantasy 

Subiectul cărții

Având în vedere că este al cincilea volum din serie, adică ultimul, și poate unii nu ați citit seria, voi spune asta pe scurt.
În acest ultimul volum pe care Jennifer ni l-a oferit este vorba de o invazie extraterestră. Awkward, nu? Chestia e că extratereștrii trăiau deja pe pământ, dar ăștia care vin sunt unii răi și malefici, controlați de Origini (originii sunt copiii extratereștrilor cu oamenii).
Aceștia au de gând să controleze omenirea, se infiltrează printre oameni, citesc gânduri, chestii d-astea. Eh, cumva Katy, Daemon și prietenii, mai exact familia lor, încearcă să-i oprească.
Se aliază cu arumii, dușmanii extratereștrilor invadatori, și așa reușesc să îi nimicească în final. Destul cu subiectul, să trecem la ce am eu de zis despre carte.

Părerea mea

Eram deja obișnuită cu stilul lui Jennfier de a nara, de a crea relații între și cu personaje, legături, povești, universuri. Cu toate astea, deși cărțile acestei autoare sunt printre preferatele mele, nici una nu m-a făcut să mă simt cum m-a făcut Opoziție. Efectiv aveam un gol și totodată o piatră pe suflet, așa se simțea, mă durea când dădeam paginile, plăcerea de a citii cartea asta era una a naibii de otrăvitoare.
Să încep cu începutul: Katy și Daemon formează un cuplu, iar Daemon e luxen, dar nu unul invadator! Când invazia a început, aceștia nu mai puteau gândii singuri, erau un colectiv și erau atrași de “o sursă”.  Comportamentul jegos și efectiv de rahat pe care l-a avut Daemon cu Katy m-a făcut să doresc să sar în cartea asta și să-i dau vreo două, cu riscul de a fi ucisă, asta până am aflat că totul e o prefăcătorie.
Faptul că se aliază cu dușmanii pentru a își doborî semenii m-a făcut să țip de oftică, adică eu chiar nu suport personajele antagoniste din cartea asta.
Apar în scenă și personaje – origini – super dubioase și secretoase, dar care au în spate o poveste super dureroasă, precum Archer și Luc, pe care Jennifer mi i-a înfățișat drept “jerks”, dar care s-au dovedit a avea o inimă bună, în ciuda a toate.
Nu în ultimul rând, finalul cărții m-a dat gata la modul că se termină cu câteva replici are personajelor protagoniste și totul sună cam așa:

„Mi-a atins urechea cu buzele, șoptindu-mi niște cuvinte care mi-au făcut ochii mari și mi-au aprins obrajii. Și am recunoscut cuvintele.
Le scrisese pe bilețelul acela pe care mi l-a dat în clasă cu foarte mult timp în urmă!””

Vreau să vă spun că am căutat de am înnebunit în toate volumele acel presupus bilețel, apoi am căutat pe internet. Ghiciți ce am găsit: NIMIC! S-a dovedit că, de fapt, bilețelul acesta a fost scos la redactare și niciodată făcut public, astfel, la final de serie, Jennfier ne obligă să gândim și să ne imaginăm viitorul. Ea nu vrea ca această serie să se sfârșească, ceea ce mi s-a părut o idee genială: să-ți imaginezi ce scrie pe bilețel, apoi să-ți imaginezi următorul nivel al acestui univers magnific creat de o minte genială pentru alte minți ce doresc să creadă în imposibil.

Pe scurt, a fost și va rămâne una din seriile mele preferate, una din puținele cărți pentru care voi simți bucurie amestecată cu regret la finalul unui volum, singura carte cu extratereștrii care mi-a captat vreodată atenția atât de tare și cu siguranță unică fiind pentru sentimentele pe care mi le-a creat odată cu fiecare pagină terminată. Dacă sunteți amatori de fantasy, nu veți regreta alegerea făcută, veți spune “Încă un capitol, apoi gata!’, dar veți ajunge să terminați tot volumul!

Pasaje 

„Timpul poate fi oprit pentru o perioadă scurtă, dar nimeni nu se poate întoarce în timp ca să schimbe ceva.”

„Era deșteaptă și hotărâtă, dar mai presus de toate era bună, iar cadoul suprem pe care mi-l făcuse a fost să mă iubească!
Ăsta era cel mai important lucru dintre toate.
Iubirea era un dar.”

„Cei mai frumoși oameni, oamenii a căror frumusețe fizică nu poate rivaliza decât cu frumusețea lor interioară, sunt cei care nu fac caz de asta.”

„Se presupunea că aveam la dispoziție seara asta și mâine și multe săptămâni și luni, dar acum nu aveam nici măcar un următor minut”

Rating
5-stars-transparent

 

Advertisements

One thought on “Opoziție (LUX) – Jennifer L. Armentrout | Recenzie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s