Aș minți dacă aș spune
Că n-am încercat vreodată să fumez…
Am tras un fum,
Dar m-am înecat.
Mi-a rămas în gât un gust amar
De viață de adolescent neînțeleasă,
De eșecuri și de bârfe,
De rețineri și de frici,
De promisiuni mari și fapte așa de mici.
Am tras un altul,
Și-apoi el a plecat cu vântul.
S-a dus la fel de repede precum timpul
Atunci când omul e într-o alergătură continuă.
S-a evaporat și a dispărut,
De parcă n-ar fi trecut prin plămânii mei,
La fel de insignifiant precum e viața
Printre degetele mele…
Wow. Scrii foarte fain! Continuă să o faci 🙂
LikeLiked by 1 person
Wow, avem și poeți pe aici și eu abia acum descopăr? Foarte faină poezia, ține-o tot așa! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc frumos! Da, se pare că mai există și mici poeți, dacă mă pot numii așa, pe aici! 🙂
LikeLike
Felicitari! Sunt curioasa ce s-a intamplat cu al treilea fum…
LikeLiked by 1 person
Ana-Maria, al treilea nu există încă, dar sunt convinsă ca va sosi cât de curând! 😀
LikeLike
Toate aceste fumuri sa se piarda in aer… sa treaca pe langa tine!
LikeLiked by 1 person
Ce draguta e poezia, asteptam continuarea.
LikeLiked by 1 person
Frumos. Imi place ca ai ales sa publici acest articol!
LikeLiked by 1 person
Când am văzut titlul, inițial. am crezut că e vorba despre pagina aceea „Fum de țigară” :)))!
Simpatică poezie, continuă!
LikeLiked by 1 person