Gânduri de-o seară | I

Sunt designerul propriei mele catastrofe: viața.
Mă întreb adesea cine am fost, cine sunt sau cine voi fi, dar zilnic întrebarea “Cine aș fi putut să fiu?” îmi bântuie mintea, iar privirea mi se împăiănjenește, ochii mă ustură și simt că nu mai pot respira la răspunsul “Poate o persoană mai bună de atât!”.
Ca un copil, mereu am avut modele, eroi, vise, dar ca un adult în devenire acum simt că nu mai am nimic: modelele au devenit anturaje, eroi au devenit răufăcători, iar visele au început să se spulbere.
Ciudată-i și viața asta…îți dă tot ce-i mai frumos din univers doar pentru a se întâmpla ce e mai rău în galaxie.
În spatele unor vorbe se ascund spinii unor minciuni, în spatele unor priviri se ascund cuțite ce te pot răni, în spatele unor fapte se ascund niște motive ce te pot ucide, dar să fie asta calea spre mai bine?
Este ușor să visezi, este atât de ușor să-ți imaginezi și să speri, dar cât de ușor e să pui în practică?
E o zi de vară toridă, apune soarele, iar tu ai 6 ani. Privești asfințitul soarelui și-ți imaginezi că steaua aceasta dătătoare de viață sărută orizontul cu o așa mare ardoare, iar lacul din fața casei tale este reflexia fericirii, dar și a flăcărilor iadului, căci sărutul acela se reflectă în scânteile azure ale cristalelor de apă. Te gândești cât de frumos este să te maturizezi, să fii adult… “WOW! Oamenii mari fac atât de multe lucruri remarcabile! Vreau și eu să devin ca ei!”, dar oamenii mari mint, înșală, mituiesc, rănesc. Oare chiar vrei să fii ca ei?
E vară, e o noapte de vară de fapt, ai 15 ani. Nimic nu s-a schimbat, cu excepția ta. Privești malul apei de parcă ar fi zeul la care te închini, iar reflexia lunii este portalul spre viitor.
Stai jos, pe iarbă, încercând să te răcorești, iar câinele tău își pune capul în poala ta. Fiind o iubitoare de animale, nu faci nimic altceva decât să încerci să-l mângâi, să-i oferi afecțiune. E pui. Nu știe ce face. Te mușcă. Doare. Așa e și viața? “Te mușcă”? Poate.
Brusc, o rază puternică de lumină străbate orizontul și se pierde-n depărtare, moare, piere, decedează, cum vrei să-i spui, ea tot dispare.
Îți aduci aminte că în dimineața cupricina facebook-ul te-a avertizat că va avea loc o ploaie de meteoriți, poate de aia te și aflai afară atunci când era trecut de miezul nopții.
Reflectezi puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat: Cel mai loial dintre loiali te mușcă, stelele pier în fața ta, întunericul ia locul luminii.
Încă speri…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s