Seria “Regina Roșie” – Victoria Aveyard | Impresii despre serii

Red_Queen_Version_1024x1024 Salutări, tuturor!

Astăzi nu pot spune că este vorba despre o recenzie, cât este despre o recomandare de carte!
De ce? Pentru că încerc de zile întregi să le fac volumelor ăstora niște recenzii separate și nu-mi iese, nici dacă m-ai pica cu ceară…

Regina Roșie este o serie captivantă, plină de suspans și intrigă, de acțiune și plot twist-uri, de lucruri și vorbe care, în aparență înseamna una, iar în esență exact opusul. Îți pune creierul pe jar și te face să te gândești de fiecare dată “Ce se întâmplă dacă…?”. Pe scurt un lanț de argint al slăbiciunilor.

O avem în prim plan pe Mare, o fată cu sânge roșu ce urmează să fie înrolată în armată, la împlinirea vârstei de 18 ani, deoarece nu este ucenica nimănui.
Armata și statul sunt controlați de argintii, oameni cu sânge de culoarea argintului, superiori celor roșii, deoarece aceștia au anumite puteri, pe scurt controlarea elementelor.

large.jpg

Mare Barrow  (Fetița cu fulgerele)

Aceasta, printr-o greșeală intenționată, ajunge să muncească la Cetatea Soarelui, în slujba Regelui Tiberias al VI-lea, drept servitoare, însă din cauza unui anumit incident se descoperă că tânăra are puteri mai mari decât ale argintiilor, însă, ciudat, ea este de origine roșie. (O mutație genetică să-i spunem, căci regele o păstrează tocmai din dorința de a i se studia puterile.)

 

De la această mutație începe lanțul slăbiciunilor și al faptelor de care vă spuneam mai sus.
Avem parte și de un triunghi amoros, dacă îi putem spune așa.
Maven-Mare-Cal.
Ceea ce mi-a plăcut super mult a fost că Victoria nu s-a axat pe acțiunea dintre personajele protagoniste pe cât s-a axat pe gândurile lor față de acțiunea din exteriorul cercului vicios de iubire.
Dintre toate probabil, cel mai sigur, volumul I mi-a plăcut cel mai mult. Poate pentru că a cuprins si plot twist-ul cel mai imens, de care fusesem avertizată și din cauza căruia tot am avut de suferit pe parcursul a încă două volume.

392085e1e7c3d6af193f3398c16bc1e6.jpg

Tiberias Calore (Cal)

În ciuda imensității volumelor, de la 300-400 de pagini în sus și uneori cu 3-4 pagini care nu cuprind nici o linie de dialog, a fost o lectură pe care am devorat-o și care mi-a alimentat dorința asta de a împărtășii cu alții experiența mea pe parcursul lecturii.
În afară de Dispozitive Infernale, cred că e singura serie în care am favorizat două personaje masculine la fel de mult. De ce? Pentru felul în care au fost concepute.
Victoria a făcut o treabă minunată cu Maven și Cal. Doi poli opuși, yin și yang, focul și cenușa din spatele lui, lumina și întunericul. Să mai continui?

 

king_maven_calore__red_queen_series__by_bethanyxd-dbb5hpw

Maven Calore

Primul volum se termină într-un suspans imens și cu cea mai mare tragere de inimă vă spun că, doamne, Universule, cât aș fi vrut să nu fi știut de dinainte ce se întâmplă. (Am niște prieteni minunați care-mi dau spoilere.)
Următoarele două volume, monștrii de care nu te poți feri, sunt plini de masacre din toate punctele de vedere: războaie pe front, războaie cu propria persoană, războaie cu prietenii, războaie din cauza sentimentelor. Vicii și obsesii, adicții și nedreptăți. Arme umane.
Victoria înfățișază o lume de coșmar. Fiind narată la persoana I m-am bucurat de privilegiul de a mă transpune ușor în pielea personajul principal și de multe ori doream să fiu acolo și să schimb naibii ce se întâmplă. Dacă alții se droghează cu iarbă, eu m-am drogat cu paginile Reginei Roșii, Sabiei de Sticlă și Coliviei Regelui. A fost minunat.

Evoluția personajelor poate fi considerată și o involuție. Acțiunea fluctuantă îi face imprevizibili, mai ales pe Maven, care v-a juca un rol important în mai mult de jumătate de volum al III-lea. L-am terminat de câteva zile și încă nu-mi vine a crede asemenea final. De fiecare dată e vorba de o alegere, de parcă îți pune cineva în față ultimul pahar de apă de pe planetă: dacă îl bei – restul mor, dacă nu îl bei – mori tu.
Mai jos vă atașez câteva citate, pentru că oricât vă spun eu sentimentele pe care le-am trăit, nimic nu vă poate lămuri mai bine decât dovezile “de la fața locului”.

 

Obișnuiam să cred că argintiii erau niște zei supremi, care nu puteau fi niciodată amenințați sau speriați. Acum știu că opusul e adevărul. Au petrecut atâta vreme sus, protejați și izolați, încât au uitat că pot și cădea. Forța lor s-a transformat în slăbiciune.

 

Curios, dar mă simt atrasă de el. Îmi amintesc de băiatul care mi-a dat o monedă de argint, când nu aveam nimic. Cu un simplu gest, mi-a schimbat viitorul și l-a distrus pe al lui.

 

Îl urăsc din tot sufletul, mai ales pentru că nici acum nu mă pot împotrivi sentimentului de milă pentru umbra acelei flăcări. Oamenii nu se nasc monștri. Ajung să fie așa mai târziu. La fel s-a întâmplat și cu Maven. Cine poate spune cum ar fi trebuit el să fie?

 

Nimeni nu vine să mă ia de aici. Este o cruzime să lași loc pentru speranță acolo unde nu trebuie să fie decât deznădejde.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s