Salutări, tuturor!
Mă simt ciudat să scriu asta sau să deschid măcar subiectul, dar m-am decis, pe când lecturam Toate Acele Locuri Minunate, că nu voi fi în stare să fac o recenzie acestei cărți, deci mai bine îmi notez aici impresiile în timp viu, apoi vă voi lăsa pe voi să le cunoașteți.

Las mai jos și sinopsisul, pentru a nu fi nevoită să vă povestesc eu despre ce este cartea.

O emotionanta poveste de dragoste despre o fata care invata sa traiasca de la un baiat care vrea sa moara. Theodore Finch e fascinat de moarte si se gandeste neincetat la tot felul de modalitati in care si-ar putea pune capat zilelor. Violet Markey traieste pentru viitor, numarand zilele ramase pana la absolvire, cand Finch ar putea evada atat din micul ei oras din Indiana, cat si din suferinta coplesitoare provocata de recenta moarte a surorii sale. Cand Finch si Violet se intalnesc pe marginea clopotnitei de la scoala, nu este foarte limpede cine pe cine salveaza. Iar cand devin parteneri intr-un proiect de descoperire a „minunilor naturale“ din statul lor, amandoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el insusi numai alaturi de Violet. Iar Violet numai alaturi de Finch poate uita de numaratoarea zilelor si poate incepe sa le traiasca. Insa, in timp ce lumea lui Violet creste, a lui Finch incepe sa scada. (via libris.ro)

 

21 iulie | 22:30 

 

Mi-au amorțit mâinile pe tastatură și simt o durere ușoară în degete. Mă gândesc de câteva minute bune ce să spun.
Am început cartea ieri seară, nici măcar nu aveam așteptări mari de la ea. Nici nu știam despre ce este, în afară de descrierea de pe spate n-am vrut să-mi iau vreun spoiler, așa că am beneficiat că i-a apus “perioada de glorie”.
Am ajuns la pagina 211 și  simt un gol în interiorul meu. Jennifer Niven nici măcar nu tratează un subiect nemaiîntâlnit, iar eu nu sunt cea mai sensibilă persoană când vine vorba despre o tragedie într-o carte.  Nici cele două perspective nu mă influențează.
Și totuși…abia mi-am putut forma o părere, abia pot vorbi despre cartea asta. Atât de tare m-a atins și atât de tare mi-am regăsit sufletul printre celelalte două suflete ciobite care au alcătuit cartea asta.
Finch sunt eu în viața reală, mai mult sau mai puțin. Atât de dezorientat și totuși părând atât de sigur pe sine uneori.

8f0655d68f28c8cda0c272e881787757.jpg

 

Bun de nimic. Prost. Astea sunt cuvintele cu care am crescut. Sunt cuvintele pe care încerc să le las în urmă , fiindcă, dacă le las înlăuntrul meu ar putea rămâne acolo și ar crește, m-ar umple până când singurul lucru rămas din mine va fi ciudatul bun de nimic prost bun de nimic prost bun de nimic prost. Și nu-i nimic altceva de făcut decât să  alerg și mai mult și să mă umplu cu alte cuvinte: De data asta va fi diferit

 

22 iulie | 12:57

 

Știți acele clipuri de pe youtube, acelea în care oamenii se fotografiază pe ei sau își fotografiază fii și fiicele în fiecare zi timp de ani de zile? Așa mă simt eu citind cartea asta. Citind cum evoluează lucrurile mă simt de parcă aș deschide un vechi album de fotografii de pe vremea bunicii, sau poate un grimoar mai bine zis, un grimoar plin de vrăji și de texte/inscripții pe care niciodată nu le voi înțelege și desluși, dar tot îmi place.
Habar n-aveam cât mă poate atrage misterul acum.  Am ajuns la pagina 282 din 398 sau ceva gen, mai am puțin de tot din carte. Nu vreau să o termin.

Old_High_School,_Biddeford,_ME(Note pentru o posibilă recenzie: Acțiunea este la persoana I și avem două perspective: a lui Violet și a lui Finch, doi adolescenți în an terminal care se cunosc pe vârful clopotniței liceului. Acolo amândoi vor să se sinucidă, dar nu vă pot spune care pe care salvează mai mult.)

 

Ea este oxigen, carbon, hidrogen, nitrogen, calciu si fosfor. Aceleași șase elemente care se găsesc în noi toți, dar nu mă pot abține să nu mă gândesc că ea e mai mult de-atât și că are și alte elemente, de care n-a auzit nimeni, unele care o fac să fie diferită de oricine altcineva. 

 

23 iulie | 15:47

 

N-am mai apucat să vă zic nimic de o zi întreagă. Aseară, pe la 11, înainte să mă culc, am ajuns în jur de pagina 350.
Toate gândurile și sentimentele mele erau într-un glob de sticlă pe care cineva îl agita. Singurul gând clar era “Te rog, să nu se întâmple ce presimt eu că se poate întâmpla. Doar nu este atât de egoist, nu?” Dar a fost. S-a întâmplat. Am plâns. Una dintre puținele cărți la care am plâns….

 

16:36

Am terminat-o! Nu-mi vine să cred…
A fost…frumos de trist, trist de frumos.
Las mai jos două scrisori, căci eu n-am cuvinte pentru cartea asta.

Inspirată de Anastasia, vin în completarea articolului cu trei lecții de viață pe care le-am deprins sau care mi-au fost amintite de Toate Acele Locuri Minunate.

 

Niciodată nu ești singur. Cere ajutor și lasă-te ajutat. Să accepți ajutorul este, de fapt, un act de curaj. 

Văzută prin ochii cuiva care vrea să moară, viața asta monotonă, cât și sentimentele pe care le trăim, parcă sunt mai frumoase. Curate pietre prețioase. 

Iubirea fie vindecă, fie ucide. There is no in between. 

(1)Scrisoare către cineva care s-a sinucis – de Violet Markey

Unde ești? Și de ce ai plecat? Presupun că nu voi afla niciodată.Oare din cauză că te-am supărat? Pentru că am încercat să te ajut? Pentru că n-am răspuns când ai aruncat cu pietricele în geam? Ce s-ar fi întâmplat dacă  aș fi răspuns? Ce mi-ai fi spus? Aș fi putut să te conving să rămâi sau să te fac să  te răzgândești în legătură cu ceea ce ai făcut?  Sau asta s-ar fi întâmplat oricum?
 Știi că acum viața mea este schimbată pentru totdeauna? Mă gândesc că ăsta e adevărul, pentru că tu mi-ai arătat Indiana și, făcând asta,  m-ai obligat să ies din camera mea și să intru în lume.  Chiar și atunci când nu călătoream, chiar și de pe podeaua debaralei tale, mi-ai arătat lumea. n-am știut că viața mi se va schimba pentru totdeauna pentru că tu m-ai iubit și apoi m-ai părăsit, într-un fel atât de definitiv. 
Așa încât cred că până la urmă nu există niciun Mare Manifest, chiar dacă tu m-ai făcut să cred că da. Presupun că ăsta nu a fost decât un proiect pentru școală.
N-am să te iert niciodată pentru că m-ai părăsit. Aș vrea ca tu să mă poți ierta pe mine. Mi-ai salvat viața.
Eu de ce n-am putut s-o salvez pe a ta? 

 

(2) Tu mă faci fericit. 
Oricând ești cu mine, sunt la adăpost învăluit în zâmbetul tău. 
Tu mă faci să mă simt frumos,
Ori de câte ori îmi pare că am nasul prea rotund, 
Tu mă faci special; și Dumnezeu știe cât mi-am dorit să fiu genul ăsta de băiat, pe care să-l ai prin preajmă,
Tu mă faci să te iubesc,
Și ăsta ar putea fi cel mai grozav lucru pe care inima mea va fi vreodată în stare să îl facă…
Tu mă faci minunat, și e atât de minunat să fiu minunat pentru cea pe care o iubesc…

Advertisements