Căci despre ce poate fi articolul de pe 5 iunie, dacă nu despre dascăli?

PROFÉSOR, -OARĂ, Persoană calificată care predă o materie de învățământ (în școală) … însă, din punctul meu de vedere, profesorii ar trebui să predea viața în simpla ei esență.

Acum câțiva ani, poate chiar atunci când am început acest blog, mergeam pe o potecuță îngustă și nu vedeam nimic altceva decât firele de iarbă plăpânde, pământul și, bineînțeles, drumul. De-a lungul lui, am învățat să ridic capul din ce în ce mai mult și am ajuns, influențată, motivată și inspirată de dascăli, să privesc nimic altceva decât soarele și să nu-mi mai pese de drum, să mă bucur de călătorie până la final. Astăzi mi-am abătut puțin privirea de la astrul dătător de viață și am realizat că acea potecuță îngustă s-a transformat astăzi într-un loc plin cu verdeață unde viața a înflorit.

Azi pentru mine și ieri pentru voi, cineva mi-a spus că sunt o comoară, iar eu i-am replicat că toți oamenii sunt comori în felul lor. Apoi știți ce mi-a zis? A zis “Da, dar unii sunt comorile fetei moșului, iar alții sunt comorile fetei babei. Tu ești a moșului.” De aici și articolul ăsta. De la un dascăl a pornit și la un dascăl, sau poate la mai mulți, va ajunge.
De-a lungul existenței mele de copil și adolescent licean am avut norocul chior să dau de profesori care, pe lângă logică, geografie, istorie sau mai știu eu ce, au reușit să îmi predea viața prin simplele lor vorbe, morale, discursuri. Am văzut în ei un icon, așa cum există azi acele fashion icon-uri precum Dior. Cine vrea un Dior, când eu am astăzi un Dumi?

Dascălii m-au tratat așa cum nimeni poate n-a mai făcut-o. Nu m-au tratat ca de la cel învățat la cel care învață, ci m-au luat de mână și mi-au spus din priviri “Haide să-ți dăm aripi!”.

În timpul celor 3 ani de liceu am stat la taclale cu ei despre crearea universului și existența sufletului, despre sentimente, despre istoria omenirii dincolo de tot ce este predat în liceu, despre cum am putea noi să fim mai buni sau să-i influențăm pe ceilalți să fie mai buni. Am zburat împreună dincolo de soare și am aterizat undeva de unde am putut privi întreaga lume. Ei mi-au construit aripi – și încă lucrează la ele -, însă ale mele vor fi mai tari decât ale lui Icar și mai puternice decât ale lui Manole, mi-au pus globul pământesc în palme, nu pe umeri, precum lui Atlas, și mi-au spus că orice destinație aș alege, eu pot cuceri lumea. Mi-au suflat în față praf de stele îmbibat în curaj și m-au făcut copilul mare care sunt astăzi.
M-au crescut și m-au hrănit cu povești nemuritoare, căci nu mi le-au povestit, ci noi le-am creat împreună.

Astăzi, mai mult ca ieri și decât oricând, am realizat cât de puțin timp mai am de petrecut alături de niște oameni despre care nu mi-ar ajunge o viață să povestesc.
Acum, poate vă întrebați de ce raiul sunt ceilalți. În alte postări am zis că nu sunt religioasă, însă recunosc și eu, raiul chiar sunt ceilalți.
Este vorba celui mai mare influencer dintre toți influencerii României și deși n-am înțeles-o vreodată cum trebuie și n-am trăit-o la adevărata ei valoare am ajuns să cred, prin el, că ne hrănim cu iubirea pe care o împărțim, cu lecțiile pe care le dăm, cu fericirea pe care o aducem altor oameni, cu trăiri și stări de neuitat. Am văzut în ochii lor satisfacție atunci când au înțeles și ei că ce ne-au învățat despre viață ne va rămâne în inimă o viață.
Au bătut la ușa sufletului meu și mi-au înmânat un dar pentru care nu știu cum să mulțumesc: curiozitatea și dorința de cunoaștere, de explorare, de visare. Iar eu, în final, sunt doar unul dintre copiii crescuți de ei, o mică progenitură ce speră să devină măcar pe jumătate la fel de înțeleaptă pe cât sunt ei.

Imaginația este mult mai importantă decât cunoașterea, căci cunoașterea e limitată, însă imaginația face înconjorul lumii și ajunge dincolo de ea. – Albert Einstein

Advertisements